După o săptămână de la furtună, Dorin Recean anunță că încă trei localități rămân fără lumină

Trei localități din Republica Moldova mai sunt deconectate de la energia electrică, în urma ploilor și vântului puternic de săptămâna trecută, scrie Moldova1.md

Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului.

Șeful cabinetului de miniștri intenționează să inspecteze localitățile afectate de intemperii și a solicitat responsabililor ca situația să fie remediată în cel mai scurt timp.

„Ne mai rămân trei sate să le conectăm la energie electrică, iar joi vom merge în teritoriu să vedem cum derulează lucrările de restaurare deja a caselor, instituțiilor, așa că vă rog, toate instituțiile să ne mobilizăm, să ne asigurăm că ajutăm cetățenii și administrația publică locală să se descurce cu repararea prejudiciilor în urma intemperiilor”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

La 25 și 26 iulie, ploile și vântul puternic au provocat pagube în mai multe localități din nordul și centrul țării. Prejudicii mari au fost înregistrate în raioanele Edineț, Soroca, Dondușeni, Râșcani, Drochia și Hâncești.

Săptămâna trecută, Guvernul a alocat peste 16 milioane de lei pentru acordarea ajutoarelor materiale pentru 74 de localități din șase raioane ale țării. Luni, 1 august, Moldelectrica a anunțat finalizarea lucrărilor de instalare a pilonilor de înaltă tensiune doborâți la pământ în urma condițiilor meteorologice extreme.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share