După o perioadă de trei luni, Agenția Servicii Publice (ASP) a emis decizia privind retragerea lui Fadei Nagacevschi din conducerea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM). Fostul ministru al Justiției a confirmat că procesul s-a încheiat abia pe 11 noiembrie, descriind întârzierea drept o consecință a modificărilor abuzive la legea partidelor politice.
„Pe 5 august 2025 am decis să părăsesc oficial PDCM. Din păcate, libertatea de asociere — un drept fundamental — s-a dovedit a fi doar o formalitate”, a declarat Nagacevschi.
El a menționat că, deși demisia sa fusese depusă din vară, abia în noiembrie ASP a oficializat retragerea: „Abia pe 11 noiembrie 2025, ASP a emis decizia prin care am fost radiat din calitățile oficiale. Totul s-a întâmplat din cauza modificării abuzive din 14 iunie 2025 la legea privind partidele politice — o intervenție care a permis ca decizia mea de retragere să fie ignorată timp de trei luni.”
Nagacevschi a criticat faptul că, în această perioadă, un drept constituțional a fost practic suspendat: „Trei luni în care un drept constituțional a fost suspendat în tăcere. Și nimeni nu răspunde pentru asta.”
El a subliniat că se simte „în sfârșit liber” și a descris experiența drept o lecție despre fragilitatea democrației moldovenești:
„De pe 11 noiembrie, sunt în sfârșit liber. Această experiență mi-a arătat cât de ușor pot fi distorsionate regulile democrației când interesele de grup prevalează asupra principiilor. Politica moldovenească a devenit, din păcate, un teren unde regulile se pot schimba peste noapte, nu pentru binele cetățenilor, ci pentru avantajele temporare ale unora.”
În final, fostul vicepreședinte al PDCM a transmis un mesaj de mulțumire colegilor săi: „Mulțumesc foștilor colegi de partid pentru colaborare și le doresc succes mai departe, pe drumul politic ales.”
Amintim că PAS a votat o lege prin care membrii organelor de conducere ale partidelor trebuie să fie înregistrați la ASP, iar la plecarea acestora din funcțiile deținute, se aplică o procedură de radiere. De asemenea, partidele sunt obligate să raporteze ASP listele tuturor membrilor.