Referendumul pentru redefinirea termenului de „familie” în Constituţie ţine capul de afiş în presă în această perioadă în presa din România, iar populaţia din această țară este împărţită în mai multe tabere. Dacă cei mai fervenţi susţinători ai conceptului de familie tradiţională invocă idealuri religioase şi conservatoare atunci când îşi susţin punctul de vedere, statisticile celui mai accesat site pentru adulţi, Pornhub.com, spun altceva despre realitatea sexuală ascunsă din România.
Pornhub a pus la dispoziţia câteva date relevante despre preferinţele românilor atunci când vine vorba de filme pentru adulţi. Contrar aparenţelor din spaţiul public, unde preferinţele sexuale mai „deosebite” sunt ferm condamnate şi puse la zid, atunci când vine vorba de initimitatea propriului cămin imaginaţia conaţionalilor începe să zburde nestingherită.
Conform datelor puse la dispoziţie de către Pornhub, România este pe locul 29 în lume în ceea ce priveşte volumul total de trafic. Vizitatorul obişnuit din România petrece 9 minute şi 57 secunde pe PornHub, cu 19 secunde mai puţin decât media globală. Cel mai mult platforma e vizitată duminica şi cel mai puţin vineri, notează adevarul.ro.
Acum, să vedem şi cuvintele cheie căutate de români pe Pornhub, cât şi categoriile cele mai accesate. Topul stă în felul următor.
Pe lângă datele factuale, merită să aruncăm o privire şi peste datele demografice, pentru a înţelege mai bine care este tiparul utilizatorului obişnuit de Pornhub din România. Putem observa astfel că cei care accesează cel mai mult site-ul pentru adulţi sunt bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, iar vârsta medie a utilizatorului de Pornhub este de 32 de ani.