Echipa lui Ilan Șor a inaugurat încă un parc în raionul Orhei: Neculăieuca arată ca un sat european și este de nerecunoscut

Neculăieuca arată ca un sat european și este de nerecunoscut, după ce în ultimii ani aici au fost implementate mai multe proiecte sociale și de infrastructură de către echipa lui Ilan Șor. Recent, în localitate, au fost reabilitate și date în exploatare Casa de Cultură, estrada de vară și parcul. Și asta în condițiile în care Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional de către regimul antipopular Sandu-PAS – o dovadă că nimeni și nimic nu poate opri echipa lui Ilan Șor să-și îndeplinească promisiunile față de oameni!

Cu prilejul inaugurării acestui proiect frumos și multașteptat de săteni, la Neculăieuca a fost mare sărbătoare. Evenimentul a început cu o slujbă oficiată de un sobor de preoți și a continuat cu un recital muzical susținut de ansamblului folcloric „Hirovencele”.

Într-o intervenție online, coordonatorul noului Bloc politic „Șansă. Obligații. Realizări. – Ș.O.R.”, Ilan Șor, le-a promis localnicilor că, împreună cu echipa lui, va continua să modernizeze satul, astfel încât ei să se mândrească cu originea lor și să nu fie nevoiți să-și părăsească țara, la fel cum au făcut peste un milion de moldoveni, în ultimele trei decenii.

„Stimați prieteni, dragi locuitori ai raionului meu iubit! Vreau să vă felicit cu ocazia inaugurării Casei de Cultură, a estradei de vară și a parcului. Ne-am propus să modernizăm toate localitățile din raionul Orhei, la fel cum am făcut și în orașul Orhei. În aproape patru ani, am iluminat fiecare sat din raion și am construit terenuri de joacă, iar acum renovăm parcurile și drumurile. Așa cum v-am promis, raionul Orhei va deveni un loc de vis!”.

Primarul satului Neculăieuca, Violeta Bîscal, a mărturisit că localnicii se mândresc cu localitatea lor mai mult ca oricând, iar proiectele frumoase care au fost implementate aici i-au motivat să nu plece în străinătate.

„Vă mulțumesc, domnule președinte Ilan Șor, pentru susținerea pe care ne-o oferiți. Sunt convinsă că împreună vom putea realiza și alte proiecte impresionante, nu doar pentru locuitorii raionului Orhei, dar și pentru întreaga țară. De asemenea, îi mulțumesc conducerii raionului pentru că ne-a sprijinit și încurajat”.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, i-a asigurat pe localnici că urmează și alte proiecte frumoase, care le vor face viața mai confortabilă și mai frumoasă.

„Împărtășesc bucuria Dumneavoastră, pentru că tot ce facem noi, toate eforturile noastre sunt ca să vă fie mai bine acasă. Vă asigur, nu ne vom opri aici, mai avem multe proiecte de implementat. Scopul și dorința noastră este că Dumneavoastră să vă puteți construi viitorul aici, în localitate, alături de familie, oamenii dragi și prieteni”.

În același timp, Tatiana Platon, vicepreședintele raionului Orhei, a declarat că presiunile exercitate asupra membrilor echipei lui Ilan Șor de către regimul antipopular Sandu-PAS nu îi vor împiedica să ducă la bun sfârșit ce au început – să dezvolte localitățile din întreaga țară:

„Acest proiect implementat la Neculăieuca demonstrează că nimic nu ne poate opri să îmbunătățim viața locuitorilor din orașele și satele noastre. Dimpotrivă, obstacolele care ne sunt create ne unesc și ne motivează și mai mult să realizăm ce am propus. În cei trei ani și jumătate, în care primarii noștri au condus localitățile din raionul Orhei, am demonstrat că suntem singura echipă care își respectă promisiunile.”

În ultimii aproape patru ani, de când Violeta Bîscal a devenit primar al satului Neculăieuca, cu suportul echipei lui Ilan Șor, aici au fost construite două terenuri de joacă, a fost implementat iluminatul stradal, au fost asfaltate drumurile, a fost inaugurat monumentul lui Ștefan cel Mare, a fost achiziționat un tractor și lansat Complexul Educațional Gimnaziul – Grădiniță Neculăieuca, unul dintre cele mai mari proiecte din întregul raion, în cadrul căruia a fost reparată capital clădirea școlii și dotată cu toate cele necesare, și multe alte proiecte, care au îmbunătățit calitatea vieții locuitorilor satului.

Din ziua lansării pe scena politică a Partidului „ȘOR”, sute de mii de cetățeni și-au recăpătat speranța și încrederea în viitorul Republicii Moldova, datorită proiectelor sociale și de infrastructură, cum sunt: construirea și modernizarea terenurilor de joacă și a parcurilor, a instituțiilor de învățământ, a instituțiilor medicale și a caselor de cultură, construirea de drumuri și iluminat modern în sate și orașe și asigurarea transportului gratuit pentru locuitorii localităților administrate de echipa lui Ilan Șor.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share