Postarea asta ar trebui să fie despre chelnerii de la Propaganda Cafe, dar este despre exportul de prostie a Nataliei Morari.
Eu i-aş înțelege pe oamenii de la sate sau cei care stau pe la gazde cu anii şi nu pot să adune un capital pentru o cămeruță simplă pe la periferia Chişinăului, dar când o văd pe Natalia Morari cum se auto-etichetează drept o „jertfă a sărăciei moldoveneşti” şi varsă lacrimi de crocodil pentru țară – creşti pădure şi te-ndeasă! Secțiunea de literatură fantastică se află la etajul doi.
Natalia Morari se plânge pe rețelele de socializare că a rămas fără chelneri la Propaganda Cafe, iar vinovat se face statul, pentru că nu-i asigură pe chelnerii domnişoarei Morari cu salarii stabile pentru o siguranță financiară relativă. Nu vă miroase puțin a comunism?
De ce statul se face vinovat că Natalia Morari, în calitate de antreprenor economic, nu le asigură propriilor angajați salarii decente în Moldova?
Pe de o parte te dichiseşti zilnic cu eşarfe, baticuri şi zdrențe brandoase de la Hermes, care valorează vreo zece salarii de chelner, plus îți tencuieşti fizionomia cu vreo zece straturi de cremuri pentru a-ți ascunde ridurile ca să arăți gigea şi dandy în fața camerilor de luat vederi, iar într-un final… nați-o bună! Chelnerii nu vor să lucreze la Propaganda Cafe.
Ar exista o soluție pentru a redresa situația economică a chelnerilor de la Propaganda Cafe. În primul rând prietenii doamnei Morari să lase bacşişuri generoase, pentru că au de unde. Cei care îşi servesc lunch-ul la Propaganda Cafe sunt persoane înaintate din punct de vedere financiar. Doar ex-deputatul Chiril Lucinschi ar putea să-i motiveze pe „garconii” de la Propaganda Cafe cu „tipsuri” mărinimoase. Iar în al doilea rând (cel mai important) ar trebui tare să ne doară la baschet de problemele artificiale ale Nataliei Morari.
Muza fățărniciei şi ipocriziei şi-a găsit un nume – Natalia Morari.
autor: Teodor Bucatari