În urma consiliului Politic Național al Partidului Liberal Democrat din Moldova, care a avut loc în data de 24 august, s-a stabilit că vor participa cu candidați proprii la alegerile parlamentare noi, pe cele patru circumscripții uninominale, în particular, președintele PLDM, Tudor Deliu va candida pe circumscripția nr. 33.
Consiliul a aprobat sloganul de campanie al PLDM pentru apropiatele alegeri locale generale. În context, Secretarul general al PLDM, Alexandru Fetescu, s-a referit la situația politică din țară, în special la riscurile legate de acapararea celor mai importante instituții ale statului de către un partid, care reperezintă deschis interesele Federației Ruse, se spune în comunicatul formațiunii.
”Dacă PSRM va pune mâna și pe primării, după alegerile locale lucrurile se vor agrava și mai mult. Vom avea un regres general, pentru că modelul de guvernare care se implantează nu este unul democratic, ci unul autoritar, departe de interesele naționale. Astfel, se va pune capac la toate procesele începute pe integrarea în spațiul european. Cred că PLDM este în putere să schimbe această traiectorie nefastă. Vom bate la fiecare poartă și vom explica oamenilor despre pericolul ce ne amenință”, a spus Alexandru Fetescu.
Amintim că la data de 20 octombrie, concomitent cu alegerile locale, vor avea loc și alegerile parlamentare noi, desfășurate în 4 circumscripții. Astfel pe circumscripțiile 17, 33, 48 și 50, unde deputații aleși și-au depus mandatele pe diferite motive, vor avea alegeri parlamentare anticipate.