Elena Robu a refuzat nominalizarea oferită de Cancelaria de Stat! Iată de ce a făcut-o

elena robu, unimedia, jurnalism

Elena Robu spune că a primit un mesaj din partea unui consultant principal al BRD în care a fost anunțată despre nominalizare, fiind întrebată dacă este de acord ca să-i fie postată pe pagina de Facebook a evenimentului o fotografie și o mică descriere. Jurnalista refuzat categoric și a explicat de ce a făcut acest lucru:

1. Am un principiu de care mă conduc, tot ce am făcut timp de aproape 15 ani în domeniul jurnalismului am făcut-o pentru oameni și pentru că mi-am ales această meserie, dar nu pentru a primi diplome din partea autorităților. Așa cum spuneam și cu altă ocazie, nu există exemple în țările democratice când autoritățile adică Guvern, Parlament, Președinție, ministere, agenții, birouri, alte instituții de stat să premieze jurnaliști. Jurnaliștii sunt în seriviciul cetățenilor, nu în serviciul autorităților. În SUA nu există așa practică când autoritățile să ofere diplome jurnaliștilor. Nici în Franța nu se dau asemenea premii și diplome. Cele mai prestigioase premii pentru jurnaliști sunt cele oferite de Asociațiile de media (naționale sau internaționale).

2. Acest eveniment Bienala Diasporei organizat de BRD vine să dedubleze alte evenimente care au loc în diasporă. Reamintesc, BRD este o insituție guvernamentală, iar șeful BRD este membru de partid, or, noi știm deja că orice eveniment finanțat de guvernare are și o tentă politică. Evenimentele organizate, însă, de cetățenii simpli din Diaspora sunt autofinanțate și respectiv apolitice.

3. Atunci când în R. Moldova jurnaliștii sunt intimidați, le este îngrădit accesul la informație, când presa nu este nici pe de parte puterea a 4-a în stat, despre ce fel de diplome și premieri mai putem vorbi?

Jurnalista mai spune că nu contează culoarea guvernării și că va refuza orice nominalizare, premiu sau diploma, indiferent cine se va afla la putere.

Adresa blogului http://elenarobu.md/

Total
0
Shares
 
Total
0
Share