Elevii din Copanca au primit cărți noi în cadrul campaniei ”Biblioteca de sub brad”

Elevii Gimnaziului ”Vasile Alecsandri” din satul Copanca, raionul Căușeni, vor avea acces la un fond mai bogat de literatură, după ce biblioteca școlii a fost completată cu cărți noi, în urma unei donații oferite prin campania guvernamentală ”Biblioteca de sub brad”.

Lotul de cărți a fost transmis în cadrul unei vizite de lucru la Copanca de către viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri.

”Sper ca elevii să se bucure de aceste cărți în limba română, să citească și să descopere lumi noi, care să le stimuleze imaginația și dorința de cunoaștere”, a menționat vicepremierul.

Totodată, oficialul a discutat cu cadrele didactice despre importanța proiectelor de infrastructură educațională și necesitatea dotării sălilor de clasă cu materiale didactice moderne, subliniind rolul investițiilor în crearea unui mediu educațional sigur și atractiv pentru elevi.

În 2024, Gimnaziul ”Vasile Alecsandri” a beneficiat de alocații financiare în valoare de 550 mii de lei prin Programul activităților de reintegrare a țării, fonduri destinate pavării și amenajării curții instituției de învățământ.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share