Elevii din familiile social-vulnerabile din Moldova vor primi rechizite școlare de la o societate filantropică germană

În baza Memorandumului de parteneriat dintre Guvernul Republicii Moldova și Societatea Filantropică United Medical Forces „PRO HUMANITATE” din Germania, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a recepționat un lot de produse de birotică umanitare pentru elevii din familiile social-vulnerabile, relatează Telegraph.md

Pe data de 29 aprilie, cabinetul de miniștri a aprobat Hotărârea de Guvern „Cu privire la transmiterea unor bunuri”, care conține prevederi cu referire la transmiterea către organele locale de specialitate în domeniul învățământului din cele 35 de raioane/municipii din Republica Moldova a donației recepționate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Astfel,  vor fi repartizate către organele locale de specialitate în domeniul învățământului 18 468 kg produse de birotică, în sumă totală de 362 342,16 lei.

Citește și: 42 de proiecte în valoare de 15 milioane lei vor fi finanțate prin intermediul Programului de activități de reintegrare a țării

Total
0
Shares
 
Total
0
Share