Elevii pleacă astăzi în vacanța de Paști. Când revin la școală

 

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale pleacă astăzi în vacanța de Paști, care va dura zece zile. Copiii urmează să revină la ore marți, 14 mai.

Perioada vacanțelor elevilor în anul de studii 2023 – 2024 a fost stabilită de Ministerul Educației și Cercetării în planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal.

După vacanța de Paști, elevii se vor întoarce în sălile de clasă și se vor pregăti de finalizarea anului de studii. Elevii claselor a IV-a vor participa la testarea națională în învățământul primar în intervalul 15 – 24 mai 2024. Sesiunea de examene la absolvirea învățământului gimnazial se va desfășura în perioada 3 – 14 iunie 2024, iar examenele de bacalaureat vor avea loc între 3 și 21 iunie 2024.

În anul curent de studii, elevii au avut planificate cinci vacanțe. Următoarea vacanță este cea de vară.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova activează circa 1 200 de instituții de învățământ primar și secundar general.

Total
0
Shares
Total
0
Share