Elevii și profesorii vor putea utiliza registre și agende electronice

Profesorii și elevii din învățământul profesional tehnic vor putea utiliza registre și agende electronice, în locul celor pe hârtie. Pentru a asigura noile facilități Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME) va fi modernizat și extins cu două module specializate.

Primul dintre cele două module, „Registrul electronic”, va fi utilizat de cadrele didactice și va permite gestionarea datelor despre reușita elevilor, prezența la ore, monitorizarea calificărilor oferite de instituții etc. Al doilea modul, „Agenda electronică”, va permite urmărirea automată a prezenței elevilor și va preveni tendințele legate de absenteism. La fel, cadrele didactice vor putea folosi agendele electronice pentru a monitoriza progresul academic al elevilor și pentru a distribui cu ușurință anunțuri, sarcini, conținuturi educaționale.

„Dorim să implementăm registrul și catalogul electronic în toate instituțiile de învățământ profesional tehnic de la 1 septembrie 2024. Un aspect important este funcționalitatea și siguranța sistemului, astfel încât profesorii să poată renunța imediat la registrele pe hârtie, pentru a evita munca dublă”, a precizat secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu.

SIME este un instrument de gestionare a informațiilor despre și pentru sistemul educațional național. Datele livrate de acesta stau la baza implementării politicilor educaționale, luării deciziilor și monitorizării situației în mediul școlar.

Total
0
Shares
Total
0
Share