Elveția a decis prin vot să taie coarnele vacilor și caprelor! Iată cum se explică legea

Elveția a decis prin vot să taie coarnele vacilor și caprelor, Iată cum se explică, normele ue, zootehnie agricultura, referendum puterea poporului, democratie 

Elvețienii au decis prin vot să taie în continuare coarnele vacilor și caprelor. Referendumul care s-a petrecut loc duminică, 25 noiembrie, a supus votului un proiect care propunea că doar fermierilor care lasă coarnele vitelor să crească natural să primească subvenţii. Potrivit rezultatelor preliminare, 53% dintre alegători s-au pronunţat împotriva iniţiativei, faţă de 47% pentru.

Consultarea a fost iniţiată de un fermier de 66 de ani, care a în trecut a militat pentru asigurarea unui spaţiu mai mare în ferme pentru vite. Cum petiția lui a strâns rapid peste 100.000 de semnături, s-a ajuns la referendum naţional.
 
Acest tip de consultare este ceva curent în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de votări având loc în fiecare an.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share