Externe

Elveţia i-a înghețat conturile lui Aleksandr Lukaşenko

Pinterest LinkedIn Tumblr

Guvernul Elveţiei a dispus blocarea activelor financiare ale preşedintelui Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, în contextul acţiunilor de reprimare a protestelor izbucnite după scrutinul prezidenţial.

În plus, Aleksandr Lukaşenko, fiul său, Viktor Lukaşenko, şi alţi 13 demnitari din Belarus au interdicţii de a intra pe teritoriul Elveţiei, din cauza responsabilităţii în violenţele asupra opoziţiei din Belarus.

„Elveţia este profund preocupată de tensiunile din Belarus şi cere iniţierea dialogului între Administraţia de la Misnk şi societatea civilă”, anunţă Guvernul de la Berna, citat de Mediafax.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. De atunci, protestele s-au ținut lanț, iar forțele de ordine au executat arestări arbitrare ale protestarilor. Aceștia au acuzat că au fost torturați și supuși la rele tratamente de către polițiști.

O mașină a intrat în pietoni într-un cartier din Londra

loading...

Comments are closed.