Lifestyle

Emisii record de CO2, provocate de incendiile ce au avut loc în această vară în Siberia

Pinterest LinkedIn Tumblr

Incendiile devastatoare din vara aceasta din Siberia au provocat emisii record de CO2, gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea climatică, a anunţat joi Serviciul pentru schimbări climatice Copernicus (C3S), administrat de Uniunea Europeană, relatează Agerpres, cu referire la AFP.

Pe baza observaţiilor prin satelit, oamenii de ştiinţă din cadrul Copernicus au estimat emisiile provenite de la incendii în interiorul Cercului Arctic la 244 megatone de CO2, în perioada 1 ianuarie – 31 august, comparativ cu 181 de megatone pentru întreg anul 2019.

Ţinând cont de zonele siberiene din afara Cercului Arctic, incendiile au depăşit recordurile de emisii, cu 540 de megatone de emisii de CO2 din iunie până în august.

Pentru al doilea an consecutiv, Siberia a fost devastată de incendii gigantice, favorizate de temperaturi record care depăşesc în medie cu peste 5 grade Celsius temperaturile normale ale sezonului. Asociată cu soluri mai puţin umede decât cele normale, această canicula a creat condiţii ideale pentru proliferarea incendiilor care au devastat imensele păduri din Siberia.

Potrivit Copernicus, unele incendii ar fi putut fi chiar declanşate de incendii „zombie”, care ar fi continuat să ardă sub pământ după incendiile fără precedent care s-au produs în aceste zone în 2019.

Citește și: Vară neobișnuită în taiga: Au fost prognozate temperaturi anormal de ridicate pentru Siberia

loading...

Comments are closed.