Episcopul Marchel ar putea fi amendat, după ce și-a decorat mașina cu panglica „Sf. Gheorghe”

Inspectoratul de Poliție din Glodeni s-a autosesizat în cazul Episcopului Marchel, care prinsă pe oglinda retrovizoare din automobilul său panglica „Sfântul Gheorghe”, simbol interzis în Republica Moldova, în urma invaziei Rusiei asupra Ucrainei, informează Replicamedia.md

Cazul a fost inregistrat de către IP Glodeni la data de 26 aprilie, iar la moment se stabilesc toate circumstanțele cazului”, a declarat ofițera de presă a IP Glodeni, Eugenia Molceanov.

Amintim că episcopul de Bălți și Fălești, PS Marchel, a fost surprins, marți, 26 aprilie, de reporterii NordNews la Festivalul Cântecului Sacru Pascal din raionul Glodeni, cu panglica „Sfântului Gheorghe” prinsă pe oglinda retrovizoare din automobilului său. Prelatul s-a arătat deranjat de întrebările reporterului, care i-a cerut să comenteze de ce folosește panglica recent declarată un simbol al războiului declanșat de Rusia în Ucraina, interzis în Republica Moldova.

Episcopul Marchel, de departe cel mai controversat ierarh al Mitropoliei Moldovei, care este subordonată Patriarhiei de la Moscova, s-a evidențiat de-a lungul timpului prin declarații și poziții scandaloase.

Marchel a fost în prima linie a dezinformărilor cu privire la pandemia COVID-19, iar după ce s-a îmbolnăvit și el i-a îndemnat pe moldoveni să se protejeze și să țină cont de sfaturile medicilor.

El a criticat dur ratificarea Convenției de la Istanbul de către Republica Moldova. Mai mult, a spus că a semnat „un decret” prin care a interzis „sfânta împărtășanie în toate bisericile Eparhiei de Bălți și Fălești a Bisericii Ortodoxe din Moldova, pe perioada de până la Duminica Cincizecimii a anului 2022”, a tuturor deputaților care au votat Convenția de la Istanbul.

Votanților legii distrugătoare de suflet numită Convenția europeană li se interzice sfânta împărtășanie în toate bisericile Eparhiei de Bălți și Fălești a Bisericii Ortodoxe din Moldova, pe perioada de până la Duminica Cincizecimii a anului 2022”, a declarat Marchel.

Un mare susținător al fostului președinte Igor Dodon și al agendei ruse, acesta a cerut alegătorilor în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2016 să nu voteze cu Maia Sandu pentru că ar fi „stearpă”.

Legea care interzice în Republica Moldova simbolurile „Z” și „V”, dar și a panglicii Sfântului Gheorghe, asociate cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a intrat în vigoare pe 20 aprilie, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Marți 19 aprilie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat într-un briefing de presă că a promulgat legea și a explicat că nimeni nu intenționează să interzică sărbătoarea de 9 mai și că oamenii vor putea în continuare să-i comemoreze pe cei care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Pedeapsa pentru cei care se vor abate de la această lege prevede o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice care vor încălca prevederile respective riscă o amendă de la 9.000 până la 18.000 de lei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share