Epopeea concursurilor de angajare trucate de către Blocul ACUM continuă?

Agenției pentru Supraveghere Tehnică a Ministerului Economiei și Infrastructurii are un nou director, Andrei Vatamaniuc, numit în funcție pe 23 septembrie 2019. Sursele noastre însă ne-au comunicat că acesta ar fi ajuns în funcție în urma unui concurs trucat de către actuala guvernare.

Începând cu data de 23 septembrie 2019 Dl. Andrei Vatamaniuc a fost numit în funcția de directorul Agenției pentru Supraveghere Tehnică.

Numirea ar fi fost efectuată în rezultatul concursului pentru ocuparea funcției publice vacante.

În concursul pentru ocuparea funcției de director Agenției pentru Supraveghere Tehnică au participat 9 candidați. După probă scrisă la etapa de interviu ar fi fost admiși 6 candidați, după rezultatul caruia comisia de concurs ar fi identificat câștigătorul.

Totul ar părea corect, dacă Andrei Vatamaniuc nu ar fi de fapt fiul lui Vatamaniuc Veaceslav, susținător și membrul Blocului ACUM. Vatamaniuc Veaceslav, tatăl noului director al AST a MEI, este arhitectul șef al Raionului Criuleni, iar acum se regăsește în lista candidaților la funcția de consilieri în Consiliul Raional Criuleni din partea Blocului electoral ACUM.

Amintim că anterior, Guvernul Sandu a fost acuzat în repetate rânduri de „cumătrismul și nânășismul” în baza căruia sunt numiți unii în funcții de conducere. Printre cazurile răsunătoare a fost numirea lui Gheorghe Balan la șefia Inspectoratului General de Poliție, de către cumătrul său, Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase. La fel a stârnit nemulțumire și faptul că Ministrul de Externe, Nicu Popescu, l-ar fi numit pe nașul său de cununie Andrei Popov în funcția de șef al Cabinetului ministrului de Externe. Iar ieri fostul Președinte al PLDM, Viorel Cibotaru, și-a început activitatea în calitate de consilier la același Nicu Popescu.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share