Un spital american a făcut un transplant de rinichi unui alt pacient decât cel programat, scrie Digi24.ro
Bărbatul avea același nume şi aceeaşi vârstă cu cel căruia i-a luat locul pe lista de transplant şi nu a bănuit greșeala când a fost sunat de medici.
Abia la o zi după intervenţia chirurgicală doctorii şi-au dat seama că au operat pe altcineva. După o săptămână au chemat şi pacientul planificat pentru transplant. Ambii bolnavi, în vârstă de 51 de ani, se simt bine.
Spitalul şi-a recunoscut vina şi a promis că nu va mai repeta neglijența.