Eugen Tomac, europarlamentar: „Astăzi am votat pentru ca Republica Moldova să vină în Uniunea Europeană alături de România”

Europarlamentarul român Eugen Tomac, din echipa lui Traian Băsescu, susține că a participat la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Într-o postare publică, acesta apare cu un pașaport moldovenesc într-o mână și cu un buletin de vot pe care îl introduce în urnă. Nu este clar când și cum a obținut cetățenia Republicii Moldova.

„În luna mai a acestui an am votat de două ori pentru ca România să rămână în Uniunea Europeană. Astăzi am votat pentru ca cel de-al doilea stat românesc, R. Moldova, să vină în Uniunea Europeană alături de România”, a declarat Eugen Tomac.

Acesta a subliniat că scrutinul de astăzi are o importanță majoră: „Este un vot cu o miză fără precedent. În 1940, românii de peste Prut au fost transformați peste noapte în cetățeni ai URSS fără voia lor. Astăzi, prin vot democratic, în condiții extrem de dificile, cetățenii R. Moldova sunt invitați să aleagă dacă vor să fie parte a lumii libere alături de restul națiunii române sau vor alege să transforme acest ținut din nou într-o gubernie a imperiului Rus.”

În final, Tomac a făcut un apel către cetățeni: „Ieșiți la vot și susțineți valorile care ne definesc: libertatea, democrația și demnitatea națională!”

Amintim că Eugen Tomac s-a născut în sudul Ucrainei, iar soția lui este cetățean al Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share