Multe religii susţin ideea conform căreia sufletul are o importanţă mai mare decât creierul, iar tradiţia consemnează faptul că anumite simţiri şi sentimente sunt exprimate cu ajutorul unui element non-fizic, şi anume sufletul.
Cu toate că, în viziunea filosofilor, sufletul nu este un element favorabil, unii cercetători au fondat teoria conform căreia sufletul se extinde pe lângă aria fizică şi că acesta supravieţuieşte şi după moartea individului. Cu toate acestea, ei au păreri contrare în ceea ce priveşte acest concept, unii dintre ei considerând că sufletul reprezintă un factor crucial în identitatea personală, pe când alţii consideră că este un model al stocării informaţiilor, iar a treia teorie afirmă că sufletul este, de fapt, o unire existenţială a stagiilor succesive ale creierului de-a lungul vieţii unei persoane.
Profesorul de religie de la Universitatea Oxford, Richard Swinburne, îşi susţine ideile în favoarea existenţei sufletului cu o puternică hotărâre. Motivaţia sa începe după cum urmează: „Dacă vrei să redai întreaga istorie a lumii, trebuie să menţionezi obiectele din această lume, ce substanţe au şi ce proprietăţi au avut de-a lungul timpului. Bineînţeles că vor fi incluse toate obiectele fizice, masele, scaunele, planetele şi atomii, dar, bineînţeles, nu va putea fi spusă întreaga poveste. Dacă nu vorbeşti despre suflet ca un motor al acestei lumi, nu vei putea spune povestea”, explică profesorul.
Pentru că există o diferenţă clară între persoane, Swinburne este de părere că sufletul face diferenţa între aceştia şi afirmă că sufletului constituie o identitate personală. În ceea ce priveşte legătura dintre trup şi suflet, acesta are o părere ambivalentă. Susţine că sufletul poate funcţiona de unul singur, dar, la fel de bine, poate că funcţionează doar în legătură cu trupul.