EURO 2020: Naționala de fotbal a Ucrainei a ajuns, pentru prima dată, în sferturile de finală

Naționala de fotbal a Ucrainei s-a calificat în sferturile de finală ale EURO 2020, care se desfășoară în prezent, după ce a învins, cu 3-1, echipa Suediei, transmite Moldpres.

După 90 de minute încheiate la egalitate (1-1), Ucraina s-a impus cu 2-1, în prelungiri, cu un gol marcat în minutul 120+1, de Artiom Dovbik, pe stadionul Hampden Park din Glasgow. Este pentru prima oară când naționala Ucrainei ajunge în sferturile de finală ale unui campionat european.

Ucraina a deschis scorul în minutul 27 prin Alexandr Zinchenko care a trimis un șut puternic din apropierea porții. Golul egalizator a fost marcat cu două minute înainte de finalul primei reprize dintr-un șut, de la 20 de metri, realizat de atacantul suedez Emil Forsberg.

Fără alte faze notabile, meciul s-a încheiat 1-1 și s-a trecut la reprizele de prelungiri.

Prima repriză de prelungiri a ieșit în evidență doar prin eliminarea suedezului Marcus Danielson, pentru un fault. În a doua repriză de prelungiri, cele două echipe, vizibil epuizate fizic, s-au concentrat pe conservarea rezultatului.

În primul minut suplimentar al prelungirilor, Alexandr Zinchenko a trimis o centrare perfecta în fața porții, de unde rezerva Artiom Dovbik, a marcat cu capul, primul său gol din carieră la echipa națională.

Ucraina va juca în sferturile campionatului European de fotbal împotriva Angliei, sâmbătă, 3 iulie, la Roma.

În sferturile de finală ale EURO 2020 s-au mai calificat naționalele de fotbal ale Elveției, Spaniei, Belgiei, Italiei, Cehiei și Danemarcei.

Total
0
Shares
Total
0
Share