Ex-președinte al Republicii Moldova: ”Cu două pașapoarte în buzunar, Sandu nu va apăra niciodată suveranitatea și independența Republicii Moldova”

Implicarea forțelor străine în treburile interne ale țării are loc pentru că în Republica Moldova nu este conducere, a declarat președintele PCRM, Vladimir Voronin, informează Primul.md

”Nu avem președinte, nu avem Parlament, nu avem Guvern. Nu are cine să-i pună la punct. Eu, la 08 aprilie 2009, am emis decretul de declarare a ambasadorului român persona non-grata pentru că aveam proba foto în care el merge alături de protestatarii care aruncau pietre în clădirea Președinției.

Acum MAEIE a luat apă în gură, această ne-președinte cu două pașapoarte în buzunar, unul moldovenesc și unul românesc, nu face nimic. Și ce va face ea, va riposta, va lupta pentru suveranitate, pentru independență? Acest partid care, cum se numește? PAS? Fotbal, hochei, dar nu PAS.

Acest partid nu este al ei, sau al nazistului Igor Grosu, este partidul lui Filat. Este PLDM. Priviți la lista electorală PAS, acolo 85% sunt PLDM-iști. Și toți pașii și mișcările ei sunt coordonate de acest mare combinator. Și în aceste condiții credeți că ei vor face observație unor ambasadori? Din contra, colaborează”, a spus Voronin la o emisiunea televizată.

Săptămâna trecută, liderul PCRM i-a adresat o scrisoare ambasadorului SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, în care îi atrage atenția asupra faptului că acesta încearcă să facă presiuni asupra instituțiilor de stat ale Republicii Moldova în favoarea unor anumiți actori politici.

Voronin a remarcat că un astfel de comportament este inadmisibil și nu corespunde prevederilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice.

Citește și: VIDEO // SONDAJ: Care partid se bucura de cea mai mare susținere a cetățenilor

Total
0
Shares
Total
0
Share