Ex-președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin își sărbătorește astăzi ziua de naștere

Fostul președinte, Vladimir Voronin, este omagiat. Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova împlinește 82 de ani, scrie Realitatea.md

Tradițional, colegii din Parlament l-au felicitat pe comunist, dar și pe deputata Mariana Cușnir, omagiată în aceeași zi. „Să ne fiți sănătoși”, a spus Igor Grosu, pe fundalul aplauzelor. Voronin nu se afla în sală în acel moment.

Fostul președinte al Republicii Moldova s-a născut în Corjova, raionul Dubăsari, în 1941. În 1983 și-a început cariera în cadrul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, iar în perioada renașterii naționale (1989-1990) a ocupat funcția de ministru de Interne.

Voronin a exercitat mandatul de președinte între 2011 și 2009.

Ulterior, acesta a avut mandate de deputat în guvernele pro-europene de la Chișinău, fiind ales pe listele PCRM și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share