Stanislav Pavlovschi și-ar fi dat demisia din funcția de vicepreședinte al Platformei DA. Cel puțin asta ne-au comunicat mai multe surse din cadrul partidului condus de Andrei Năstase.
Pavlovschi nu-și mai ascunde supărarea pe fostul partid din care făcea parte, din contra, este chiar foarte critic, acuzând recent blocul ACUM că ar încerca să-l reducă la tăcere.
„Nici pe timpurile lui Plahotniuc nu au existat atât de multe încercări să mă reducă la tăcere, cum sunt acum. Nu au reușit cei de la Plaha. Nu veți reuși nici voi!”, a scris recent pe o rețea de socializare fostul vicepreședinte al PPDA.
Acesta a mai spus că dacă blocul ACUM dorește să scape de critica lui, ar trebui să lucreze pentru cetățeni, nu doar să mimeze reformele.
„Vreți să scăpați de critica mea? Faceți lucruri corecte! Altă cale nu există! Voi sunteți plătiți din contul impozitelor, plătite inclusiv și de către mine. În 2018 eu am plătit impozite cam în sumă de 57 000 lei, iar în anul 2019 – 35 000 lei! Eu vreau să fiu sigur că banii, platiți de către mine sunt utilizați eficient! Succes, guvernanților!”, a mai punctat Pavlovschi.
Amintim că Stanislav Pavlovschi a fost unul dintre fondatorii Platformei DA. În Guvernul Maiei Sandu a fost propus și chiar votat în funcția de ministru al Justiției, iar ulterior obligat să demisioneze.