Expert: Prețurile la imobiliare în Republica Moldova au crescut cu 4% în 2025 și vor continua să crească

De la începutul anului 2025, prețurile la imobiliare în Republica Moldova au crescut cu aproximativ 4%. Potrivit estimărilor specialistului în domeniul imobiliar, Viktor Cernomorcenco, acest lucru se datorează deficitului de locuințe, cererea depășind oferta cu 30%. El a precizat, într-un interviu acordat Radio Moldova, că prețurile vor continua să crească pe parcursul anului.

”În decembrie 2024, prețul unui metru pătrat de locuință a fost de 1540 de euro, pentru toate tipurile de locuințe, inclusiv apartamente noi, apartamente secundare cu reparații și apartamente «albe». În primele două luni din acest an am observat o ușoară creștere a prețurilor – aproximativ 3-4%. Și acest lucru nu este un vârf, deoarece cererea depășește considerabil oferta. Așadar, este de așteptat ca prețurile locuințelor să continue să crească, mai ales în contextul unei inflații de 7-8%”, a declarat Cernomorcenco.

Expertul a subliniat că o scădere a prețurilor ar fi posibilă doar în cazul unei creșteri a volumului de construcții în Chișinău. Totuși, statistica arată că în capitală se construiesc tot mai puține blocuri de apartamente.

Conform datelor Uniunii agenților imobiliari, în anul trecut au fost înregistrate peste 16 000 de tranzacții imobiliare.

Total
0
Shares
1 comments

Comments are closed.

Total
0
Share