În data de 12 februarie, în jurul orei 20:15, o explozie puternică a avut loc într-un bar din cartierul Village Olympique, situat în sudul orașului Grenoble, Franța. Potrivit autorităților, un bărbat înarmat cu un fusil de asalt a intrat în local și a aruncat o grenadă, rănind cel puțin 12 persoane, dintre care două sunt în stare gravă, informează telegraph.md cu referire la Europe 1.
Explozia s-a produs la barul Aksehir, care este frecventat de locuitorii din zonă, iar în momentul atacului, în interior se aflau mai mulți clienți. Autoritățile locale au mobilizat 80 de pompieri pentru a interveni și a acorda ajutor celor răniți.
”Acest act de violență extremă ar putea fi legat de un reglament de conturi, iar una dintre ipotezele investigate este legătura cu traficul de droguri sau de țigări”, a declarat procurorul François Touret de Coucy. În ciuda gravității atacului, autoritățile exclud deocamdată posibilitatea unui act terorist.
Se investighează în continuare circumstanțele incidentului, iar proprietarul barului, un bărbat de 56 de ani cunoscut autorităților, a declarat că se simte vizat de acest atac, însă nu a oferit detalii suplimentare. Aksehir este un bar asociativ frecventat în mod obișnuit de bărbați din cartier, fiind un loc unde se vizionează meciuri de fotbal.