Ultima navă cu cereale a plecat dintr-un port din Ucraina, cu o zi înainte de expirarea unui acord ce permite exportul sigur al cerealelor prin Marea Neagră, scrie Radio Moldova
Organizația Națiunilor Unite a mediat această inițiativă în iulie 2022, pentru a ajuta la gestionarea penuriei globale de alimente, ce a fost exacerbată de invazia rusă din Ucraina. Moscova nu a acceptat, deocamdată, o prelungire a acestei inițiative.
În noiembrie, Moscova a fost de acord să prelungească pactul de la Marea Neagră pentru încă 120 de zile, dar apoi, în martie, a acceptat o prelungire de 60 de zile – până la 18 mai – dacă nu se respectă o listă de cerințe privind propriile sale exporturi agricole.
Pentru a convinge Rusia, în iulie, să permită exporturile de cereale din Marea Neagră, Națiunile Unite au fost de acord, în același timp, să ajute Moscova cu propriile sale transporturi agricole timp de trei ani.
„Există încă multe întrebări deschise în ceea ce privește partea noastră din acord. Acum va trebui să se ia o decizie”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.