Factura medie la energia electrică va crește cu 240 de lei lunar pentru fiecare familie

Factura medie la energia electrică va crește cu 240 de lei lunar pentru fiecare familie, ajungând de la 320 lei la 560 lei, după ce tarifele au fost majorate cu 75%, a anunțat economistul Veaceslav Ioniță.

”Deși putea fi mai rău, impactul este semnificativ pentru fiecare familie din Moldova”, a declarat Ioniță, subliniind că majorarea va afecta considerabil bugetele gospodăriilor, scrie IPN.

Potrivit analizei realizate de expertul economic, ”populația Moldovei plătea anual 4,4-4,5 miliarde de lei pentru energia electrică. După majorarea tarifelor, suma totală va crește cu aproximativ 3 miliarde de lei, ajungând la 7,5 miliarde de lei anual”.

Această creștere va influența și inflația, adăugând aproximativ 2 puncte procentuale la rata anuală a inflației, care ar putea ajunge astfel aproape de 10%.

În ceea ce privește persoanele cele mai afectate de această majorare, Veaceslav Ioniță a subliniat că „pensionarii vor resimți cel mai mult impactul, având în vedere că pensiile vor fi indexate sub rata inflației”.

Deși autoritățile promit sprijin financiar suplimentar, expertul consideră că povara creșterii tarifelor va fi resimțită mai ales de cei cu venituri fixe.

”Este momentul să economisim energia electrică acolo unde este posibil și să ne pregătim pentru un an cu provocări financiare”, avertizează expertul.

ANRE a aprobat vineri, 3 ianuarie, majorarea tarifelor la energia electrică, fără TVA. Astfel, tariful pentru consumatorii Premier Energy a fost stabilit la 4,10 lei/kWh, iar locuitorii din nordul Moldovei, alimentați de FEE Nord, vor plăti 4,68 lei/kWh.

Total
0
Shares
Total
0
Share