Fadei Nagacevschi: ”PAS este un partid fără viitor”

Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a lansat critici dure la adresa PAS, afirmând că partidul de guvernământ nu a obținut o victorie reală la alegerile parlamentare, ci a profitat de lipsa unei opoziții veritabile și de modificările legislative operate înainte de scrutin.

”Felicitări, PAS! Dar nu vă lăsați păcăliți – nu aveți nimic de sărbătorit. Pe termen scurt, va fi un coșmar. Unii dintre cei care au jucat la două capete în opoziție vor ajunge în pușcărie. Din păcate, nici viața oamenilor nu va fi mai bună”, a scris Nagacevschi pe rețelele sociale.

El a acuzat PAS de ”abuzuri” în perioada electorală, menționând modificarea legislației electorale cu câteva luni înainte de scrutin, excluderea unor partide prin decizii ale instituțiilor controlate politic – ASP, SIS și Ministerul Justiției – și lipsa unei opoziții capabile să conteste aceste acțiuni.

”Opoziția nu a făcut nimic concret. S-au plâns ambasadorilor, au emis comunicate, dar nu au scris nici măcar la Comisia de la Veneția sau la Curtea Constituțională. Au lăsat totul să se întâmple”, a subliniat fostul ministru.

Potrivit lui, opoziția ar fi capitulat în fața PAS de frica unor dosare penale.
”Recunosc alegerile și felicită PAS. De ce? Pentru că se tem. Se tem că nu vor fi iertați. Nu au curajul să se opună, știind că și ei au fost complici la acest sistem corupt”, a adăugat acesta.

Nagacevschi consideră că actualul mandat va fi ”ultimul” pentru PAS, pe care îl acuză că nu are resurse umane și promovează doar loialitatea absolută. În opinia sa, viitorul aparține unei opoziții noi, autentice.

”PAS este un partid fără viitor. Liderii opoziției actuale și-au arătat adevărata față: lași care au trădat țara. Dar totul abia începe. Țara aceasta va deveni o poveste de succes – nu pentru că PAS o va salva, ci pentru că se apropie momentul curățeniei în politică”, a conchis Nagacevschi.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share