Un bărbat din orașul Fălești a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce și-a snopit în bătaie mama – victima decedând în drum spre spital. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Bălți, scrie Deschide.md
Potrivit materialelor cauzei, tragedia s-a produs acum două luni, în seara zilei de 4 iunie. În timp ce se afla la domiciliu, între inculpat și mama acestuia de 65 de ani s-a iscat o ceartă, în urma căreia bărbatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele.
Femeia și-a telefonat sora, căreia i-a povestit despre cele întâmplate. Imediat, aceasta s-a deplasat la adresa indicată și, văzând în ce stare se află victima, a apelat la Serviciul 112. La scurt timp au intervenit medicii care au preluat femeia. Cu regret, în drum spre spital, aceasta a decedat.
Conform raportului de expertiză, în urma traumelor primite, femeia s-a ales cu traumatizm toraco-abdominal închis, manifestat prin fracturi costale ale coastelor II-XII pe stânga și II-VIII pe dreapta, cu lezarea pleurei parietale și plămânilor, hemotorace bilateral (circa 130 ml), fractura sternului la nivelul coastei II, ruptură liniară a lobului stâng al ficatului, phemoperitoneum (circa 80 ml), hemoragii în țesuturile moi epicraniele regiunea temporală dreapta, echimoze în regiunea capului, feței, toracelui și cotului drept.
Fiind audiat, inculpatul și-a recunoscut integral vina.
Sentinţa poate fi contestată cu apel în Curtea de Apel Bălţi în termen de 15 zile.