Alte știri

Fals perfectat cu 115 dolari, deconspirat în PTF Sculeni

Pinterest LinkedIn Tumblr

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest efectuează cercetări pe numele unui tiraspolean, pornit în Europa cu un document neveridic. Incidentul a fost înregistrat în punctul de trecere Sculeni, în după-amiaza zilei de 03 iunie curent. 

Astfel, bărbatul de 36 de ani s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, în calitate de pasager al unei curse Moldova-Belgia. În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au avut unele  suspiciuni în privința scopului real al călătoriei și s-a dispus efectuarea unui control suplimentar.

Drept urmare, în geanta de mână a bărbatului a fost depistat un permis de conducere care ar fi eliberat de autoritățile competente din Republica Moldova, cu semne rezonabile de falsificare.

La audieri, călătorul a declarat că și-a preschimbat permisul de conducere eliberat în stânga Nistrului prin intermediul unui bărbat din Bender, pentru care a achitat 115 dolari americani.

Pe numele tânărului a fost întocmit act de constatare, iar permisul de conducere a fost sigilat și transmis spre examinare. În funcție de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

loading...

Comments are closed.