FAO a lansat a doua etapă a Programului pentru Piețe Reziliente și Incluzive, menit să sprijine micii fermieri din Republica Moldova și să consolideze competitivitatea și reziliența climatică a acestora. Proiectul, cu o durată de patru ani, urmărește adaptarea fermierilor la standardele europene privind calitatea, siguranța alimentară și producția sustenabilă.
Inițiativa a fost prezentată oficial în cadrul unui atelier care a reunit instituții de stat, parteneri de dezvoltare și organizații ale fermierilor. Reprezentanții Ministerului Agriculturii au subliniat necesitatea unor schimbări de sistem în contextul secetelor repetate și al instabilității generate de războiul din Ucraina, accentuând că vulnerabilitățile din agricultură sunt structurale și necesită politici durabile.
Simone Di Stefano, director adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, a declarat: „Pornind de la realizările noastre anterioare, Elveția își menține angajamentul de a susține dezvoltarea economică incluzivă și reziliența, urmărind să abordeze consecințele crizelor precum războiul din Ucraina și schimbările climatice. Am alocat o sumă substanțială pentru următoarea fază, de patru ani, a Programului pentru Piețe Reziliente și Incluzive, care va contribui la dezvoltarea economică durabilă în general și la consolidarea rezilienței în fața crizelor, inclusiv prin îmbunătățirea competitivității produselor locale și creșterea capacităților în agricultura rezilientă.”
Noua etapă va extinde sprijinul acordat în prima fază, care a beneficiat 17 mii de fermieri, vizând acum peste 25 mii de beneficiari direcți și indirecți. Micii producători vor fi ghidați în tranziția de la agricultura de subzistență la una comercială, prin soluții moderne care reduc costurile, sporesc competitivitatea și cresc capacitatea de adaptare la schimbările climatice.
FAO subliniază că proiectul contribuie la modernizarea agriculturii și sprijinul fermierilor cei mai vulnerabili din Republica Moldova.