Fermieri cehi protestează cu 500 de tractoare și camioane în Praga

Fermieri cehi au venit însoțiți de circa 500 de tractoare, camioane și utilaje agricole mari în fața Ministerului Agriculturii luni, la Praga, pentru a protesta față de costurile în creștere și reglementările de mediu din Uniunea Europeană, scrie Agerpres.ro

În timp ce multe străzi erau blocate în centrul capitalei, un haos major a fost evitat dat fiind că autoritățile i-au avertizat din timp pe locuitori să folosească mai degrabă transportul public pentru a merge la muncă decât autoturismele personale.

Acțiunea de protest este îndreptată împotriva Green Deal, politica-far a UE care țintește atingerea neutralității emisiilor de dioxid de carbon în UE până în 2050.

Fermierii denunță reglementările asociate acesteia ca fiind prea împovărătoare pentru ei.

Ei își exprimă de asemenea furia față de guvernul premierului ceh Petr Fiala, spunând că au nevoie de mai multe subvenții și mai puțină birocrație din partea executivului liberal-conservator.

Protestatarii purtau bannere pe care stătea scris „Salvați agricultura muribundă” și „Stop terorii birocratice”.

Ministrul agriculturii, Marek Výborný, a declarat pentru agenția de știri CTK că ar prefera să aibă loc negocieri în locul protestelor care paralizează Praga, și i-a acuzat pe fermieri că au o agendă politică.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share