Economic

Fermierii își pregătesc dosarele pentru a primi primele subvenții din acest an

Pinterest LinkedIn Tumblr

Campania de informare a fermierilor despre subvenţionarea din acest an este în toi. Agricultorii îşi pregătesc dosarele pentru obţinerea ajutorului financiar. Peste 80 de fermieri din raionul Orhei au discutat deja cu reprezentanţii Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură despre procedura de perfectare a actelor.

„Vreau în perspectivă să construim un frigider. Deja am început cu certificatele de urbanism, proiectul„, a spus un fermier, citat de Publika.

Noi am primit regulat, nu am avut probleme niciodată, nu ne-a fost întors niciun dosar, cred că Agenție de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură se va dezvolta şi mai departe„, a zis un fermier.

Unele propuneri ale agricultorilor ar putea fi incluse în regulamentul de subvenționare. De exemplu, acordarea ajutorului pentru încălzirea serelor pe timp de iarnă.

„Producătorii agricoli suportă cheltuieli considerabile legate de încălzirea suprafețelor date, cheltuieli care se resfrâng la costurile de producţie.Am identificat mai multe propuneri, idei, care ar urma evaluate la nivel de minister”, a declarat Nicolae Ciubuc, director AIPA.

Petru Maler din satul Jora de Jos a depus deja dosarul la AIPA. Fermierul a cumpărat o linie de sortare a merelor în valoare de peste două milioane de lei.

După regulament trebuie să ne dea 50 la sută din cheltuieli, ceea ce înseamnă peste un milion de lei. Vom reînvesti mai departe, vom procura echipament să facem lăzi din carton„, a menționat Petru Maler, producător agricol.

Cu mult mai uşor s-a redus timpul în jumătate. Până acum lucram în container şi trebuia să te apleci şi avem dureri de spate„, a spus un fermier.

Până acum, din cei trei mii de fermieri din raionul Orhei, dosarele în sumă de 2,6 milioane de lei au fost depuse de 35 de agricultori. În total, pe ţară, AIPA a recepţionat cereri de 20 de milioane de lei, iar conducerea instituţiei spune că primele subvenţii vor fi oferite până la sfârşitul lunii martie.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.