Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunțat rezultate semnificative în urma măsurilor de conformare voluntară implementate în 2024, în cadrul Programului de conformare a contribuabililor.
Potrivit autorității fiscale, în acest an au fost identificate 440 de persoane fizice cu risc fiscal ridicat, cu 16% mai puține comparativ cu 2023. Acestea au fost invitate la ședințe de conformare, desfășurate atât fizic, cât și online, pentru a analiza situația veniturilor și a cheltuielilor.
Drept rezultat, 150 de persoane fizice au depus Declarația CET18, în creștere cu 32% față de anul precedent. A fost declarat un venit impozabil suplimentar de 163,71 milioane lei, dintre care 77,44 milioane lei provin din creșteri de capital.
Impozitul pe venit calculat suplimentar a fost de 16,42 milioane lei, din care 11,87 milioane lei au fost deja achitați. Totodată, s-au calculat majorări de întârziere în valoare de 3,81 milioane lei, dintre care 2,27 milioane au fost achitate.
În urma analizelor, 327 contribuabili au fost excluși de pe lista cu risc, 66 vor fi monitorizați suplimentar, iar 47 vor fi supuși controlului fiscal, fiind suspectați de nedeclararea veniturilor din investiții sau comerț cu automobile.
SFS încurajează contribuabilii să manifeste responsabilitate fiscală, menționând că transparența și conformarea voluntară contribuie la evitarea sancțiunilor și la construirea unui sistem fiscal echitabil.