Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a lansat un concurs pentru selectarea unei companii care va realiza, la cheie, modernizarea sistemului de încălzire și preparare a apei calde menajere la Centrul de Pregătire al Selecționatelor Naționale (CPSN) din Vadul lui Vodă.
Proiectul prevede instalarea a 2 pompe de căldură, care vor asigura eficiența energetică a complexului. Centrul găzduiește pe parcursul întregului an cantonamentele echipelor naționale, turnee oficiale și amicale, cursuri, seminare și alte evenimente organizate de FMF.
Companiile interesate trebuie să prezinte ofertele conform termenilor de referință incluși în documentația de tender.