Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit marți, 29 iulie, în creștere ușoară estimările privind creșterea economiei globale: la 3% pentru 2025 (cu 0,2 puncte procentuale mai mult) și la 3,1% pentru 2026 (plus 0,1 pp). Raportul, citat de Reuters, avertizează totuși asupra riscurilor persistente, precum reactivarea taxelor vamale, tensiunile geopolitice și deficitele fiscale în creștere.
Economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, a subliniat că impactul taxelor vamale este încă prezent și va afecta consumatorii în a doua jumătate a anului 2025, în special în SUA. Inflația globală este estimată să scadă la 4,2% în 2025 și la 3,6% în 2026, dar va rămâne peste țintă în unele economii avansate.
Previziunile pentru SUA indică o creștere de 1,9% în 2025 și 2% în 2026, cu un deficit fiscal majorat cu 1,5 pp. Zona euro ar urma să crească cu 1% în 2025 și 1,2% în 2026, iar China cu 4,8% în 2025 și 4,2% în 2026. Economiile emergente sunt așteptate să înregistreze o creștere de 4,1% în 2025 și 4% în 2026.
Comerțul mondial va avansa cu 2,6% în 2025, dar va încetini la 1,9% în 2026. FMI avertizează că perspectivele economice rămân incerte din cauza dezechilibrelor din politicile comerciale.