FMI pus din nou în situație delicată de Maia Sandu, după ce liderul PAS a mințit în legătură cu o întâlnire în SUA. Reacția FMI!

maia sandu fmi, maia sandu banca mondiala, maia sandu solicita fmi, maia sandu alegeri parlamentare, maia sandu campanie electorala, maia sandu si andrei nastase

Directorului Executiv al FMI în Republica Moldova, Anthony De Lannoy prin intermediul unui comunicat de presă a venit cu câteva precizări despre întâlnirea președintei Partidului “AS”, Maia Sandu cu reprezentanții FMI. Anthony de Lannoy a învinuit-o pe Maia Sandu de minciună și denaturare intenționată a declarațiilor venite din partea reprezentantului FMI.

Menționăm că Maia Sandu în cadrul vizitei sale din SUA a declarat că s-a întâlnit cu Directorul Executiv Supleant al FMI, Richard Doornbosch împreună cu care au vorbit despre activitatea amorfă a guvernării.

La FMI am vorbit despre lipsa oricăror progrese din partea guvernării în procesul de investigare a furtului miliardului și am reiterat necesitatea includerii în program a unei componente de combatere a corupției, după exemplul Ucrainei, unde programul cu FMI include condiții concrete pe acest domeniu”, a declarat Maia Sandu după ce s-a întors din SUA.

Văzând declarațiile false venite din partea liderului opoziției extraparlamentare, Directorul Executiv al FMI în Republica Moldova, Anthony De Lannoy a simțit nevoia să vină cu o precizare prin care să arate că declarațiile reprezentantului său au fost interpretate eronat, iar mesajul transmis a fost altfel decât s-a vehiculat prin presa de la noi.

Întâlnirea de la Washington a avut loc în lipsa șefului misiunii FMI în Moldova, iar persoana aflată în subordine nu este direct responsabilă de programul susținut de FMI pentru Republica Moldova, astfel discuția a avut un caracter strict general fără un efect și importanță anumită.

Declarațiile atribuite reprezentatului meu sunt denaturate. Mai cu seamă, nu a avut loc nicio discuție despre pretinsul refuz al autorităților Republicii Moldova de a accepta condiționalitatea de anticorupție în cadrul programului de susținere al FMI. Condiționalitate de anticorupție nu a făcut niciodată parte din negocierile între FMI și autoritățile Republicii Moldova. Un rezumat detaliat al condiționalității și progreselor înregistrate în procesul de implementare poate fi găsit în documentele legate de program, care sunt disponibile public pe pagina web al FMI (www.imf.org). “, se spune în declarația Directorului Executiv al FMI în Republica Moldova, Anthony De Lannoy

Totodată, drept precizare șeful misiunii FMI în Republica Moldova a spus că cel mai bine ar fi ca cei interesați despre poziția FMI și ale Directorului Executiv cu privire la situația și progresele din Republica Moldova ar trebui să se informeze din prima sursă, accesând site-ul oficial al organizației, (www.imf.org) dar și să cerceteze comunicatele prin intermediul Reprezentanței Permanente a FMI la Chișinău.

Amintim că nu este primul caz în care Maia Sandu încearcă să declanșeze un conflict dintre FMI și Republica Moldova, în iulie 2016, Maia Sandu a adresat o scrisoare deschisă Fondului Monetar Internațional solicitând, să nu încheie niciun acord cu Guvernul Republicii Moldova, astfel să lase Republica Moldova fără resurse de dezvoltare.

Declarațiile lui Anthony De Lannoy pot fi citite în original AICI, iar traduse în limba română AICI.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share