Focul Haric va fi adus în Moldova și în acest an, însă slujbele de Paște vor fi fără enoriași

Președintele Igor Dodon a avut astăzi o întîlnire cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, cu scopul de a identifica soluții pentru ca, de sărbătorile de Paști, slujbele religioase să ajungă la toți creștinii, relatează Telegraph.md

“Am constatat că măsurile de distanțare care vin să ne protejeze sănătatea și viața în perioada de pandemie vor fi în vigoare și în timpul sărbătorilor, de aceea recomandăm enoriașilor să stea în continuare acasă. Serviciile religioase urmează să fie transmise în direct de televiziunea și radioul de stat și fac apel pe această cale către televiziunile și stațiile de radio private să le difuzeze, astfel încît toți creștinii să le poată urmări.”, a declarat Igor Dodon.

De asemenea, mai mulți creștini cu posibilități au răspuns la apelul președintelui și și-au unit eforturile pentru a aduce și în acest an Focul Haric în țara noastră.

“Am mulțumit conducerii Mitropoliei pentru înțelegerea și grija pe care o manifestă pentru cetățenii noștri și le mulțumesc tuturor celor care își oferă sprijinul pentru ca serviciile religioase și Focul Haric să poată ajunge în casele tuturor moldovenilor.”, a adăugat președintele.

Citește și: SONDAJ // Majoritatea moldovenilor apreciază implicarea președintelui țării în gestionarea crizei provocate de COVID-19

Total
0
Shares
 
Total
0
Share