Fondatorul „FACEBOOK” despre lumea în 2030: Telefoanele mobile vor dispărea

Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare Facebook, şi-a dezvăluit vineri viziunea asupra societăţii pentru anul 2030, când va predomina realitatea augmentată (AR) la care, în opinia sa, reţeaua socială va contribui foarte mult.

Până atunci, ţelurile pe care antreprenorul le-a prezentat pentru noul an au fost personale: anul trecut, el s-a angajat să înveţe o limbă străină, să mănânce doar carne de la animale ucise de el şi să viziteze toate statele americane – ceea ce a alimentat speculaţiile despre o posibilă candidatură la preşedinţia SUA.

„În acest deceniu, mă voi concentra pe termen lung. În loc să-mi propun provocări pentru un an, am încercat să mă gândesc la ceea ce sper că lumea şi viaţa mea vor arăta în 2030, pentru a mă asigura că îmi voi dedica toată atenţia în acest sens”, a scris Zuckerberg pe Facebook. „Vom avea tehnologia pentru a ne simţi pe deplin în prezenţa altei persoane, indiferent unde se află aceasta, iar cercetările ştiinţifice vor fi ajutat la vindecarea şi prevenirea bolilor pentru a ne prelungi speranţa de viaţă în medie cu 2,5 ani”, a adăugat el.

În opinia fondatorului Facebook, până la sfârşitul deceniului oamenii vor abandona telefonul mobil în favoarea ochelarilor digitali cu realitate augmentată şi vor folosi în mare parte realitatea virtuală.

„Imaginează-ţi că ai putea locui în locul pe care l-ai ales şi ai putea lucra cu uşurinţă în alt loc. Dacă reuşim să obţinem la ceea ce lucrăm, această posibilitate ar trebui să fie mult mai aproape de realitate până în 2030”, a mai scris Zuckerberg.

Dezvoltarea realităţii virtuale ar trebui să schimbe natura reţelei sociale. Dacă Internetul a făcut posibilă conectarea a miliarde de persoane când şi unde au dorit, reţeaua socială a viitorului se va concentra, în opinia sa, pe „interacţiuni private şi ne va ajuta să construim acele mici comunităţi de care avem nevoie cu toţii în viaţă„, scrie Agerpres.

Facebook a intrat sub legislaţia care limitează utilizarea datelor cu caracter personal în mai multe ţări.

În iulie, autorităţile de reglementare din SUA au amendat Facebook cu suma record de cinci miliarde de dolari pentru că nu a protejat informaţiile personale ale utilizatorilor săi.

Total
0
Shares
Total
0
Share