Pe parcursul a șapte ani de implementare a Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII), agricultorii din Republica Moldova au beneficiat de un suport în valoare de aproximativ 23 de milioane de dolari, scrie Moldpres.md
Aceste date au fost comunicate ieri, în cadrul conferinței UCIP IFAD Moldova, fiind examinate realizările, provocările, lecțiile învățate pe parcursul implementării proiectului și impactul acestora asupra beneficiarilor din domeniul agricol.
Fondurile au fost direcționate, în special, către sporirea rezilienței întreprinderilor agricole vulnerabile față de efectele schimbărilor climatice, precum și către segmentele defavorizate ale populației din zonele rurale.
Infuzia financiară din partea IFAD a atras investiții din partea beneficiarilor, Guvernului Republicii Moldova și instituțiilor financiare partenere, însumând circa 16,7 milioane de dolari.
Prezent la eveniment, Andrian Digolean, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) a subliniat importanța sectorului agricol în Republica Moldova, care reprezintă unul dintre cei mai importanți angajatori, asigurând locuri de muncă pentru aproximativ 21% din populația activă a țării. De asemenea, oficialul a menționat că o mare parte dintre cei care se întorc în țară din diasporă sunt interesați să se implice în activități agricole sau în domenii conexe.
Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2023-2030, dezvoltată de MAIA, își propune stimularea inițierii și dezvoltării afacerilor agricole, cu accent pe implicarea tinerilor, femeilor antreprenoare și imigranților reveniți. Pentru a atinge acest obiectiv, sunt implementate diverse măsuri și programe, iar unul dintre principalii actori în acest proces este UCIP-IFAD.
„Prin intermediul UCIP-IFAD, se oferă diverse facilități financiare și asistență tehnică pentru diferite categorii de fermieri și antreprenori agricoli. Acestea includ credite cu porțiuni de granturi pentru fermierii micro, tineri fermieri și femei antreprenoare, precum și suport pentru tinerii antreprenori în cadrul afacerilor agricole. Conform evaluărilor primite din diferite surse, suportul IFAD-ului în Republica Moldova s-a reflectat atât în sporirea calitativă a producției agricole, cât și prin cele peste 20 mii de locuri de muncă create”, a estimat Digolean.
IFAD este o organizație internațională pentru implementarea proiectelor care au scopul dezvoltării agricole durabile în comunitățile rurale defavorizate din întreaga lume. Fondul furnizează finanțare și asistență tehnică pentru a ajuta fermierii să-și îmbunătățească nivelul de trai și să contribuie la creșterea securității alimentare la nivel global.