Forța de muncă în Moldova, a scăzut cu 3,9% în trimestrul 3 al acestui an

În al treilea trimestru din acest an forța de muncă a Republicii Moldova a constituit peste 910 mii de persoane, în descreștere cu 3,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie IPN.

Ponderea femeilor (50,4%) în cadrul forței de muncă a fost nesemnificativ mai mare în comparație cu cea a bărbaților (49,6%), iar ponderea persoanelor economic active a fost mai mare în mediul rural decât în cel urban (51,5% și, respectiv, 48,5%), arată rezultatele Anchetei forței de muncă (AFM).

Rata de ocupare a populației de peste 15 ani a fost de 43,9%, în descreștere cu 0,2 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent. 19,9% au activat în domeniul agricol și 80,1% în activități non-agricole. În sectorul serviciilor au activat 58,5% din totalul persoanelor ocupate. Ponderea lor în industrie a constituit 13,5%, inclusiv în industria prelucrătoare – 11,5%, iar în construcții – 8,1%.

Ponderea persoanelor care au avut un loc de muncă informal a constituit 21,8% din totalul persoanelor ocupate. În sectorul non-agricol ocuparea informală a constituit 11,1%. Cea mai mare pondere a persoanelor ocupate informal în activitățile non-agricole este înregistrată în construcții – 64,2% din totalul persoanelor ocupate în construcții.

Potrivit Biroului Internațional al Muncii, numărul șomerilor a fost de cca 33,2 mii de persoane, în descreștere cu 15,3% față de trimestrul III din 2023, când erau înregistrate 39,2 mii de persoane. Șomajul a afectat într-o proporție mai mare femeile, care au constituit 56,8% din total șomerilor și persoanele din mediul urban – 51,8%.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share