Externe

Forțele de securitate ucrainene din nou l-au reținut pe Mikhail Saakașvili

Pinterest LinkedIn Tumblr

Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei şi fost guvernator al Regiunii Odesa a fost reţinut vineri seara de către forţele de securitate ucrainene, la trei zile după ce acesta a reuşit să evadeze din arestul Poliţiei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

,,Agenţii Poliţiei au descoperit locul unde se ascundea Saakaşvili şi l-au reţinut. Arestatul se află într-un centru de detenţie temporară”, se arată într-un comunicat emis de Iuri Luţenko, procurorul general al Ucrainei, transmite Mediafax.

Marţi, Saakaşvili a fost reţinut de Poliţia ucraineană, însă a fost evadat cu ajutorul susţinătorilor săi. Odată eliberat şi înconjurat de susţinători, Saakaşvili a făcut apel pentru organizarea unor proteste care să ducă la demiterea lui Petro Poroşenko din funcţia de preşedinte al Ucrainei.

Kievul l-a acuzat pe Mihai Saakaşvili că încearcă să preia puterea prin forţă, folosindu-se de protestele anti-corupţie.

Procurorul general Yuri Luţenko a susţinut că Biroul său deţine dovezi că Saakaşvili ar fi primit 500.000 de dolari de la un afacerist ucrainean, care are legături cu Rusia, pentru a finanţa protestele.

loading...

Comments are closed.