Fostul președinte al Oficiului Teritorial Glodeni al Partidului „Șor”, condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru finanțarea ilegală a formațiunii

La 8 septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat o sentință de condamnare în privința fostului președinte al Oficiului Teritorial Glodeni al Partidului „Șor”, pentru săvârșirea infracțiunii de acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în formă prelungită, în calitate de complice.

Instanța a aplicat o pedeapsă de 5 ani și 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar, și a dispus interdicția de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații afiliate, precum și de a exercita activități de administrare financiară ori logistică în cadrul formațiunilor politice și entităților asociative cu scop politic, pentru o perioadă de 5 ani.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatului i-a fost menținut arestul preventiv, urmând să fie escortat de poliție la penitenciar pentru executarea pedepsei.

De asemenea, din contul inculpatului a fost dispusă confiscarea a peste 5,3 milioane de lei, considerate mijloace financiare utilizate la comiterea infracțiunii, precum și a unui telefon mobil de tip „iPhone X”. Sechestrul aplicat pe bunuri în valoare de peste 1,5 milioane de lei a fost menținut.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, în perioada iulie–octombrie 2022, inculpatul, în calitate de președinte al Oficiului Teritorial Glodeni al Partidului „Șor” (formațiune declarată neconstituțională prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19 iunie 2023 și radiată din Registrul de stat la 23 ianuarie 2024), ar fi acceptat cu bună știință finanțarea partidului din partea grupului criminal organizat, în sumă de 5 320 167 de lei. Banii erau destinați pentru organizarea protestelor și achitarea salariilor „în plic” membrilor oficiilor teritoriale.

Inculpatul a negat acuzațiile, însă instanța a considerat probele prezentate ca fiind concludente și a constatat vinovăția acestuia.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești de condamnare.

Total
0
Shares
Total
0
Share