Fostul primar al Vulcăneștiului afirmă că în râul orașului sunt deversate ape uzate

Fostul primar al Vulcăneștiului afirmă că în râul orașului sunt deversate ape uzate
EnglishFrançaisРусский

Fostul primar al orașului Vulcănești, Victor Pelioglu, în prezent consilier local, susține într-o postare pe Facebook, că în noaptea de 23 aprilie au avut loc deversări de ape uzate în râul orașului.

Potrivit acestuia, în jurul orei 02:20, a primit un apel telefonic prin care a fost informat despre incident, după care s-a deplasat la fața locului pentru a verifica situația.

„Bună seara, locuitori ai orașului Vulcănești. Astăzi, 23.04.26, în calitate de fost primar și actual consilier al consiliului orășenesc, am primit un apel telefonic aproximativ la ora 02:20, prin care am fost informat că are loc o deversare de ape uzate în râul orașului. M-am deplasat la fața locului și am constatat personal acest lucru”, a declarat Pelioglu.

Acesta a făcut legătura între situație și majorarea tarifului la apă, care ar fi ajuns la 30 de lei, criticând lipsa de explicații din partea unor responsabili.

„Prețul apei a ajuns la 30 de lei. Atunci când am pus întrebarea ca ni se explice tuturor de ce s-a scumpit apa, Posmac N. G. și Copușciulu G. I. au evitat rapid să răspundă. Iată însă ce se întâmplă de fapt noaptea — sunt intoxicați proprii cetățeni”, a mai spus acesta.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share