Fotbal. Atletico Madrid a deschis o procedură disciplinară împotriva atacantului Antoine Griezmann! Iată ce a făcut

fotbal, Griezmann a intrat în istoria naționalei Franței alături de Platini și Henry, fifa uefa, 

Clubul spaniol de fotbal Atletico Madrid a deschis o procedură disciplinară împotriva atacantului Antoine Griezmann, după ce internaţionalul francez a refuzat să se prezinte sub comanda antrenorului Diego Simeone, în vederea reluării pregătirilor pentru noul sezon, sperând în continuare ca transferul său la FC Barcelona să se realizeze, informează Agerpres.

Griezmann a anunţat, la jumătatea lunii mai, că se va despărţi de Atletico la finalul sezonului, fără să dezvăluie viitoarea sa destinaţie, însă toată lumea bănuia că acesta va fi FC Barcelona, grupare care l-a dorit şi în urmă cu un an. Francezul a fost atunci convins de oficialii clubului madrilen să rămână încă un sezon pe Metropolitano.
 
Clauza de reziliere a contractului lui Griezmann cu Atletico Madrid a scăzut, la 1 iulie, de la 200 la 120 milioane euro, iar viitorul francezului depinde de modul în care se vor finaliza negocierile între clubul său şi FC Barcelona în legătură cu modul de plată a sumei respective.
 
Cu ocazia primei runde de discuţii, responsabilii Barcelonei au cerut să achite în rate contravaloarea clauzei lui Griezmann, lucru care i-a înfuriat pe omologii lor de la Atletico, care au pus capăt negocierilor.
 
Avocatul lui Griezmann a anunţat că francezul nu s-a prezentat sub comanda lui Simeone deoarece nu a beneficiat de cele 30 de zile consecutive de vacanţă la care are dreptul, conform regulamentului.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share