Fotbalistul moldovean Alexandru Gațcan își va lua rămas bun de la FC Rostov din Rusia

Fotbalistul moldovean Alexandru Gațcan își va lua rămas bun de la FC Rostov din Rusia, sport moldovam fotbal chisinau, fc zimbru, 

Fotbalistul moldovean Alexandru Gațcan (35 de ani), căpitan al formației FC Rostov, va pleca de la ea, relatează MOLDPRES. Despărțirea oficială va avea loc pe 20 iulie curent pe stadionul ”Rostov Arena” după încheierea meciului FC Rostov – Spartak Moscova.

Mijlocașul moldovean a lansat un mesaj de adio fanilor echipei ruse. ”Ați fost alături de mine și la victorii, și la înfrângeri. Am simțit mereu susținerea voastră. Vă mulțumesc. Eu sunt încă fotbalist profesionist și doresc să-mi continui cariera. Mă bucur că am găsit înțelegere în acest sens la conducerea clubului”, a spus el, sugerând că va evolua la un alt club pe viitor.
 
Alexandru Gațcan a evoluat la FC Rostov cu începere din anul 2008 și a disputat în acest răstimp 314 meciuri, marcând 24 de goluri. Sportivul este originar din Chișinău. S-a lansat în fotbalul de performanță la echipa Unisport Chișinău. A disputat pentru echipa națională în perioada 2005-2018 în total 61 de meciuri și a înscris 5 goluri.
Total
0
Shares
Total
0
Share