10 familii de etnie bulgară din țară au beneficiat de ajutor sub formă de peleți pentru încălzire în perioada rece. Acțiunea face parte din programul „Българско единство чрез подкрепа”, lansat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova (ARBOM), ce prevede alocarea a câte 5 mii de lei în fiecare săptămână pentru acțiuni de susținere socială a bulgarilor din Republica Moldova, scrie Moldpres.md
“Primarul satului Colibabovca s-a adresat Asociației noastre să oferim ajutor pentru patru familii din localitate în perioada rece. ARBOM a decis să nu se limiteze doar la beneficiari din Colibabovca, dar să ofere ajutor și pentru locuitorii din orașul Taraclia, dar și din satul Corten”, a menționat directorul ARBOM, Alexandr Borimecicov.
Spre exemplu, Melania Șeremetieva din satul Colibabovca, raionul Leova, are 78 de ani și locuiește de una singură.
”Nu mă ajută nimeni! Nu are cine să mă ajute pentru că fiecare este preocupat de treburile sale”, a mărturisit bătrâna.
Copiii femeii sunt plecați de ani buni peste hotare, iar ea se descurcă cum poate prin gospodărie. Mai greu îi este acum, în perioada rece, când este nevoită să taie lemnele pentru foc.
“Doamnei Melania chiar îi este greu. Ea singură taie lemnele, ea le cară. Este o femeie muncitoare, iar faptul că ați adus acești peleți îi va fi mult mai ușor să se descurce cu acest tip de combustibil”, a specificat Ana Șavrieva, președintele Asociației ”O mână de ajutor”, organizație care are ca obiectiv să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai ale etnicilor bulgari din Colibabovca.
De ajutor pentru încălzire au beneficiat și familiile cu mulți copii, pensionarii, dar și persoanele cu nevoi speciale din orașul Taraclia și satul Corten.
“Un asemenea ajutor este binevenit nu doar pentru mamele singure cu mulți copii, dar și pensionarilor care locuiesc de unii singuri. Pentru ei chiar este un ajutor substanțial ca să poată depăși cu bine perioada rece. De asta mulțumim ARBOM pentru inițiativă și implicare”, a spus șefa Serviciului Asistență Socială Comunitară a raionului Taraclia, Ivana Cafidji.
Datorită programului „Българско единство чрез подкрепа”, lansat de ARBOM, sute de etnici bulgari din țară cu venituri mici au beneficiat de ajutor social pentru a se putea bucura de o viață mai bună.