Exact cu 15 ani în urmă, la 2 februarie, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, a făcut un pas important pentru realizarea obiectivul de a deveni polițist, absolvind cu succes Colegiul de Poliție „Dimitrie Cantemir”.
Cavcaliuc spune că a fost o perioadă interesantă, poate chiar una care l-a creat ca personalitate și bărbat, perioadă plină de evenimente și clipe unice.
„Pentru unii această școală poate reprezenta nimic altceva decât o simplă etapă din viață, pentru mine însă studiile în cadrul Colegiului de Poliție „Dimitrie Cantemir” au constituit o oportunitate pentru a mă manifesta și a mă determina în ceea ce îmi doresc de la viață. Probabil, dacă ar fi posibil să întorc timpul înapoi, aș face-o doar pentru a mai trăi încă o dată acele emoții și impresii de neuitat”, a scris Cavcaliuc pe facebook.

„Nu în ultimul rând le mulțumesc și întreg colectivului de profesori și conducători care ne-au oferit tot ce au avut mai bun, pentru a ne realiza obiectivul de a deveni polițiști. Poliția Republicii Moldova este mai puternică prin noi!”, spune șeful adjunct al IGP.
