FOTO // Alertă cu bombă falsă și accident la o acțiune de salubrizare din Chișinău: Proprietarul a chemat poliția și a accidentat un muncitor

Șapte remorci cu deșeuri au fost colectate, zilele trecute, de pe strada Dumitru Moruzi sunt capitală. Responsabilii spun că au lichidat gunoiștea creată de proprietarul imobilului pentru a evita răspândirea unui focar de infecții. Potrivit municipalității, proprietarul depozita neautorizat pe spațiul public adiacent îngrădirii curții sale deșeuri de diferită proveniență (construcție, tâmplărie, activitate comercială, menaj).

Nemulțumit că serviciile municipale au intervenit, proprietarul imobilului a chemat poliția, menționând că terenul ar fi minat.

„Pretura sectorului Centru, în conlucrare cu Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare, ÎMSL Centru și ÎMGFL nr. 9, a desfășurat lucrări de salubrizare mecanică și manuală a deșeurilor, fiind colectate și transportate cu ajutorul tehnicii specializate 7 remorci de deșeuri.

Însă, pentru a bloca lucrările de salubrizare, proprietarul imobilului, în semn de protest, a anunțat serviciul de urgență 112 despre minarea terenului de pe strada Dumitru Moruzi, nr. 2. La fața locului au intervenit echipajele secției tehnico-explozive a Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare a IGP, colaboratorii Inspectoratului de Poliție Centru, serviciul de medicină urgentă și pompierii IGSU. În urma verificărilor, alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă”, spun reprezentanții Primăriei.

Responsabilii din cadrul Primăriei Chișinău spun că tot în timpul lucrărilor de salubrizare și evacuare a deșeurilor, un angajat al Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 9 a fost accidentat de un automobil la volanul căruia se afla proprietarul imobilului de pe strada Dumitru Moruzi, nr. 2.

„Angajatului i-a fost acordată asistența medicală primară, iar responsabilii din domeniul ordinii publice urmează să identifice toate circumstanțele. Adresăm mulțumiri serviciilor implicate, totodată rugăm cetățenii să respecte autoritățile administrative, organele de drept și legea”, se arată în comunicatul emis de Primăria Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share