(foto) Alexandru Jizdan l-a decorat pe Radu Albot pentru performanțele obținute în sport

radu albot, ministerul afacerilor interne, alexandru jizdan

Alexandru Jizdan, ministrul afacerilor interne, s-a întâlnit astăzi cu tenismanul moldovean Radu Albot. Sportivul moldovean a primit un ordin din partea Ministerului Afacerilor Interne, din care face parte și el.

“Radu Albot este sportivul care a dovedit prin rezultatele obținute că, nu contează în ce țară te naști, cunoscută sau nu, bogată sau săracă, Moldova are eroi și ei scriu istoria.” scrie Alexandru Jizdan pe pagina sa de Facebook.

Șeful de la MAI a menționat că prin faptul că moldovenii au stat la miez de noapte în fața micilor ecrane pentru a vedea meciul lui Albot cu marele Roger Federer, arată cine este pentru țara noastră Radu Albot și câtă mândrie aduce el moldovenilor prin fiecare ieșire pe terenul de tenis.

Alexandru Jizdan a amintit că Radu Albot face parte și el din familia MAI, iar cu toate reușitele sale pe care le are și numele cunoscut în toată lumea, Radu este un exemplu pentru tinerii care visează să-i urmeze calea succesului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share